Obrigada Portugalia! – episodul 2 – Orasul marchizului Pombal, Lisabona

Totul in Lisabona se imparte inainte si dupa cutremur. Adica inainte si dupa cutermurul din 1 noiembrie 1755 care a distrus aproape in totalitate orasul. Dupa unii, cutremurul este pe locul 3 in topul celor mai dezastruoase din istoria omenirii. Cutermurul a avut loc intr-o zi de sarbatoare – Ziua Tuturor Sfintilor – iar lumanarile ardeau in tot orasul. Va puteti inchipui si singuri ce a urmat. Focul de la lumanari a fost stins intr-un mod si mai nefericit de un tsunami urias care a ucis mare parte din supravietuitorii cutremurului. Astfel impartirea de mai sus incepe sa faca sens.

Stradute intortocheate si inguste, cladiri acoperite cu azuleos, castelul si Se de Lisboa, pe scurt Alfama, este partea din Lisabona care a supravietuit cutremurului , iar astazi este  se pare, pentru ca nu am gasit dovezi, cartierul general al fado-ului.

Dupa cutremur, cel care a reconstruit Lisabona a fost  marchizul Pombal – un nobil cu vederi liberale. Partea reconstruita a orasului e o succesiune de linii drepte si bulevarde largi ce se intretaie unul pe altul.

 

Marturie a cutremurului este  si Convento da Carmo (Manastirea Carmo). Aflata in spatele Elevador de Santa Justa, peretii sai au ramas in picioare dupa curtremur si a fost pastrata asa, fara acoperis. Cand am intrat in aceasta curte -pentru ca nu mai poate fi numita cladire – am avut o senzatie placuta de liniste si de separare de agitatia de afara ce cucerise orasul. A fost un  bine meritat respiro dupa ce cutreirasem stradutele inclinate ale Alfamei. Manastirea este micuta,  frumoasa si inedita prin faptul ca ii lipseste acoperisul. O recomand.

N-as putea sa spun ce are pentru mine reprezentativ Lisabona. Pentru restul lumii poate fi Elevador de Santa Justa, Manastirea Ieronimilor, Praca da Commercio, Tramvaiul 28. Ceva anume nu m-a impresionat,  insa m-a farmecat aerul ei cu Bairro Alto care prinde viata odata cu lasarea serii, Avenida Da Liberdade lata cat doua Magheru la un loc (mai sus in poze), zgomotul facut de Tramvaiul 28 ce strabate centrul vechi in lung si lat, azuleos felurite si colorate, mancare delicioasa, Alfama cu fado-ul ei, Baixa invadata de turisti, Praca da Commercio cu bancutele sale de piata de pe malului raului Tejo.

Aceasta din urma este piata din care, pe la jumatatea secolului XV, a inceput comertul cu sclavi in Europa si  de la care , daca ar putea vorbi, ai afla vreo 700 de ani de istorie.

Cat despre Tramvaiul 28, baietii astia au fost destepti. Initial acesta strabatea doar stradutele inguste din Alfama. Pentru ca tot turistul dorea sa se plimbe cu tramvaiul 28 au hotarat sa-l faca fericit, pe turist bineinteles. Astfel, toate tramvaiele vechi, mici si galbene (vezi poza) care zornaie in centrul Lisabonei poarta numarul 28 insa litere diferite:). Sa-l vezi, sa-l auzi si sa-l simti cum urca zornanind pe strazile inguste si inclinate din Alfama trecand milimetric pe langa autocare intesate de turisti este o experinta ce merita incercata.

Cu Bairro Alto am facut cunostiinta in imprejurari nu foarte fericite, cand eram lihniti de foame dupa atata umblat, soarele ne batea in cap si nu intelegeam de ce la ora prazului nu era nici tipenie de om si, mai important, niciun restaurant, taverna sau ceva asemanator nu erau deschise ca sa ne potolim foamea. Am inteles seara, cand am vazut intregul cartierul trezit la viata, ca facusem cunostiinta la un moment nepotrivit. Ne-a cucerit si am revenit si in seara urmatoare.

     

Castelul din Alfama (Sao Jorge) ofera o priveliste panoramica asupra Bairro Alto, Baixa, Chiado. Impreuna cu Alfama si Belem sunt toate denumrile cartierelor Lisabonei pe care mi le amintesc. Ar trebui sa auziti cum le pronunta ei:) si ati intelege de ce se spune despre limbile latine ca is melodioase. Asa este!

Castelul nu este o constructie arhitectonica deosebita, iar in interior nu ai ceva desosebit a vedea, fiind doar un castel spartan ce a avut in trecut un rol militar. De pe zidurile castelului faci, insa, cunostiinta cu intreaga Lisabona.

Mi-au atras atentia locuintele lipite de zidurile casteului, cu spatiile lor de relaxare pe acoperis sau separate, partitionate in mici dreptunghiuri in care fiecare proprietar isi lasa amprenta personala: fie iarba verde cu un foisor, fie un gratar, fie o mica piscina… dupa preferinte, gusturi si pricepere.

Pe partea opusa, in Bairro Alto, privelistea asupra Alfamei ti-o ofera asa numitele miradouros. Am inteles  mai tarziu in peregrinarea-mi prin Portugalia, ca sunt ceea ce noi numim belevedere.

Din Praca da Commercio poti sa iei tramvaiul vreo 10 statii pana in Belem pentru a vedea Manastirea Ieronimilor, Torres de Belem si Monumentul Descoperirilor. Tot de acolo ai posibilitatea sa admiri in toata splendoarea Ponte 25 Abril. Da, le plac podurile, insa este de inteles cand marile orase sunt strabatute de rauri importante. Prin urmare au cel mai lung pod in Europa, se numeste Vasco da Gama si este lung 16 km. E, intr-adevar, impresionant!

Revenind la Belem, despre Monumentul Descoperirilor – mai jos in poza din dreapta-  imi spuse o prietena ca ai impresia ca e un monument comunist si a avut dreptate. Nu credeti?

 

Nu am ales un moment bun sa vizitam Manastirea Ieronimilor si ne-am dat seama de asta inca de la momentul in care am ajuns in statia de tramvai pentru ca era o coada imensa.  Am zis, totusi, sa incercam pentru ca auzisem si citisem numai de bine despre ea.  Ajunsi la locul faptei, o coada imensa de vreo ora-doua ne-a facut sa intelegem ca interiorul Manastirii Ieronimilor va ramane un mister pentru noi. La fel si Torres de Belem.

Vazuta din exterior manastirea este impresionanta si sunt convinsa ca mi-ar fi placut si interiorul, insa nu am suficienta rabdare pentru a lua in piept astfel de cozi si, mai apoi, hoarda de turisti care te insoteste in periplul prin interior.

  

In final, partea reusita a vizitei in Belem a fost savurarea unei cafele pe canapele largi, la umbra (era o zi torida).

Despre Lisabona ar mai fi multe de spus, insa eu mai spun doar ca mi-a placut foarte mult scurta plimbare cu funicularul pe care gazdele noastre au incercat sa o faca cat mai interesanta prin folosirea spatiilor de pe traseul de doua statii al funicularului, fie ele cladiri sau panouri,  ca si suport pentru ceea ce azi este calificat drept o forma de arta: graffiti. Mie mi-a placut, insa spunandu-va ca va urma o poveste despre cele doua Cabo, va las sa priviti si sa apreciati.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s